Regulament

       

I. Organizator şi obiective


Incubatorul de Animație este un concurs organizat de cǎtre Asociația Animest, asociaţie culturalǎ non-profit ce promoveazǎ filmul de animaţie internaţional, încurajând producţia de film de animaţie românească și educația prin animație. 



            II. Participanți


Incubatorul de Animație se adresează elevilor înscriși în clasele IX-XII, pe teritoriul României sau al Republicii Moldova. Orice elev care se încadrează în aceste condiții poate participa la concurs, indiferent de profilul liceului sau al clasei.


În continuare, termenul de participanți va fi folosit pentru a denumi toți elevii care intră în contact cu organizatorii în vederea participării la concurs până la data limită de înscriere, 11 septembrie, urmând ca apoi termenul să se refere strict la acei elevi care au completat procesul de înscriere până la anunțarea finaliștilor. Termenul de finaliști va desemna strict acei participanți aleși pentru ultima etapă a concursului.


Site-ul oficial al proiectului se referă la site-ul https://www.incubatoruldeanimatie.ro/.



III. Etape și date


Desfășurarea Incubatorului de Animație este împărțită în cinci etape:


  1. Prezentarea proiectului

Se va desfășura pe 9.06.2020 și va consta în susținerea unei prezentări online despre tema și detaliile concursului, susținută de organizatori. Participarea la prezentare nu este obligatorie pentru înscriere.


  1. Lansarea apelului pentru concurs

Va avea loc pe 10.06.2020 și va consta în deschiderea oficială a concursului și a înscrierilor. Detalii despre tema concursului pot fi găsite în secțiunea IV.


  1. Mentorat

Se va desfășura în perioada 10.06.2020 - 10.09.2020. În această perioadă mentorii desemnați de către organizatori vor asista participanții la concurs îndeplinind cel puțin următoarele îndatoriri:

  • Vor organiza 4 prezentări (2 în luna iulie și 2 în luna august, datele urmând a fi comunicate prin email participanților), în cadrul cărora vor răspunde întrebărilor și vor îndruma participanții

  • Vor răspunde, în limita posibilităților, întrebărilor primite din partea participanților prin intermediul email-ului pe tema participării la concurs

  • Vor răspunde, în limita posibilităților, întrebărilor primite din partea participanților prin intermediul canalului oficial de comunicare (server Discord) pe tema participării la concurs


  1. Anunțarea finaliștilor

Va avea loc pe 21.09.2020 și va consta în anunțarea celor 10 finaliști aleși de către organizatori. Alegerea se va face în intervalul 11.09.2020 - 21.09.2020, pe baza lucrărilor și a portofoliilor incluse de participanți în formularul de înscriere.


  1. Finala

Se va desfășura în perioada 9-15 noiembrie .2020, la București, în cadrul Festivalului Internațional de Animație Animest. 



IV. Reguli de înscriere


Orice persoană eligibilă se poate înscrie la concursul Incubatorul de Animație, folosind formular de pe site-ul oficial. Înscrierea presupune completarea corectă, cu date reale, a tuturor câmpurilor formularului: Nume, Email, Telefon, Școală, Data nașterii și Motivație. Motivația constă într-un mesaj prin care participanții își motivează participarea și este limitat la 1000 de caractere.


În plus, participanții trebuie să adauge un singur fișier în format PDF, care va conține:

  • O pagină cu lucrarea realizată de participant în concordanță cu tema concursului (detaliată în continuare)

  • Trei lucrări din portofoliul participantului. Lucrările pot fi sub forma unor imagini (desene, studii, poze) sau sub forma unor link-uri către lucrările propriu-zise (de exemplu link către un video). 

Încărcarea fișierului se face folosind butonul Încarcă pdf.


Tema concursului constă în realizarea unui desen care să includă design-ul pentru trei personaje din povestea Dănilă Prepeleac de Ion Creangă. Design-ul personajelor poate fi făcut folosind orice tehnică (inclusiv pe hârtie scanată) și poate fi o reinterpretare oricât de originală sau apropiată de materialul sursă a personajelor. 


Înscrierilor pot fi făcute oricând în perioada celei de-a treia etape, 10.06.2020 - 10.09.2020.



           V. Selecţia finaliștilor şi anunţarea rezultatelor


Organizatorii vor selecta 10 finaliști dintre participanții care au completat corect procesul de înscriere. Anunțul va fi făcut pe data de 21.09.2020 pe site-ul oficial.

Participanții confirmă că înțeleg natura subiectivă a alegerii finaliștilor într-un concurs de natură artistică și vor accepta decizia organizatorilor.



VI. Protecția datelor


Ne angajăm să nu transmitem datele furnizate de utilizatorii site-ului către terți și să le folosim numai în scopul comunicării cu utilizatorii site-ului despre proiectul prezentat.


Conform cerinţelor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, modificată şi completată şi ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, avem obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizaţi despre dvs, un membru al familiei dumneavoastră ori o altă persoană. Scopul colectării datelor este comunicarea despre starea proiectului și dorința de a vă aduce la cunoștință modificările din cadrul proiectului nostru și eventualele proiecte noi pe care le derulăm noi sau partenerii noștri. Sunteţi obligat(ă) să furnizaţi datele personale, acestea fiind necesare pentru menținerea comunicării directe cu Dvs. Refuzul dvs. determină imposibilitatea înscrierii și participării la proiect.


Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către un operator autorizat.


Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a vă adresa justiţiei. Totodată, aveţi dreptul să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi ştergerea datelor*. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la incubator@animest.ro. Dacă unele din datele despre dumneavoastră sunt incorecte, vă rugăm să ne informaţi cât mai curând posibil.